Autoturisme căutate de autorităţile belgiene, descoperite la PTF Giurgiu

Autoturisme căutate de autorităţile belgiene, descoperite la PTF Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, două autoturisme aflate în atenția autorităţilor din Belgia.
Ieri, în jurul orei 09:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, o autoutilitară marca Volkswagen, condusă de un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani, care transporta pe platformă două autoturisme, marca Renault, model Scenic.
Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că certificatele de înmatriculare al autoturismelor tractate nu întrunesc condițiile de fond și formă ale unor documente autentice, fiind false total, mijloacele de transport figurând ca bun căutat pentru confiscare, alerte emise de către autoritățile din Belgia.
Cetățeanul bulgar a declarat poliţiştilor de frontieră că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismele figurează ca fiind căutate pentru confiscare, acesta efectuând transportul, în regim de curierat, în Bulgaria.
Bunurile sus-menționate, estimate la o valoare de 100.000 lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de „tăinuire”, "uz de fals”și „fals material în înscrisuri oficiale” .
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











