Banca Națională a României lansează monede aniversare dedicate Steaua București: 40 de ani de la Cupa Campionilor Europeni

monedă steaua bucurești
Banca Națională a României a anunțat lansarea, începând cu 7 mai, a unor monede aniversare dedicate uneia dintre cele mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București în 1986.
Emisiunea numismatică include o monedă din argint, cu valoarea nominală de 10 lei, și o monedă din tombac cuprat, cu valoarea nominală de 1 leu.
Conform BNR, aversul ambelor monede prezintă o reprezentare grafică a trofeului Cupei Campionilor Europeni, alături de inscripția „ROMANIA”, stema țării, valoarea nominală și anul de emisiune 2026.
Reversul comun al monedelor include sigla clubului Steaua București, o minge de fotbal în fundal, precum și inscripțiile „CÂȘTIGAREA CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI” și „1986”.
Monedele sunt livrate în capsule speciale de protecție și sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză, semnate de oficialii instituției, inclusiv guvernatorul BNR.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News













