Cel mai utilizat îndulcitor din lume, legat de cancer

Cel mai utilizat îndulcitor din lume, legat de cancer
Cel mai utilizat îndulcitor din lume, legat de cancer
Băuturile dietetice, fără zahăr, sau guma de mestecat, se îndulcesc cu o substanță care, potrivit celor mai recente descoperiri, ar provoca de fapt cancer.
La această concluzie a ajuns Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori din lume, urmează să fie inclus pe lista substanțelor care pot cauza cancer.
Aspartamul este folosit într-o serie vastă de produse. Dar chiar din această lună va fi catalogat drept „posibil cancerigen pentru oameni” de către Agenția Internațională pentru Cercetări asupra Cancerului (IARC), divizia de cercetare a OMS cu privire la această boală, potrivit Reuters.
Decizia IARC ar fi fost luată în cursul lunii iunie după o întâlnire a unui grup de experți externi și se bazează pe o meta-analiză de 1.300 de studii, mai scrie surca citată mai sus. Ea nu vizează și cantitatea care poate fi consumată în siguranță de o persoană.
Aspartamul a fost pe larg studiat timp de decenii. Un studiu observațional realizat în Franța anul trecut cu 100.000 de participanți a arătat că persoanele care consumă cantități mai mari de îndulcitori artificiali – inclusiv aspartam – au un risc mai ridicat de a dezvolta cancer. Un alt studiu efectuat de Institutul Ramazzini din Italia la începutul anilor 2000 a concluzionat că există o corelație între aspartam și dezvoltarea de cancere la șoarecii și șobolanii de laborator folosiți pentru cercetare.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











