Cinci culoare de tranzit pentru transportul mărfurilor, pe teritoriul României. Unele dintre acestea trec pe la Giurgiu

Cinci culoare de tranzit pentru transportul mărfurilor, pe teritoriul României. Unele dintre acestea trec pe la Giurgiu
Transportatorii de mărfuri vor avea la dispoziţie pe teritoriul României cinci culoare de tranzit, au anunţat, luni seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.
Transportatorii de mărfuri vor avea la dispoziţie pe teritoriul României cinci culoare de tranzit, au anunţat, luni seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.
Cele două instituţii, au precizat, într-un comunicat, că, în contextul discuţiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de marfă care să permită operatorilor din industria de profil, din statele membre ale UE şi non-UE, să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, au decis cinci trasee de tranzit pe teritoriul României.Astfel, pentru Culoarul 1, există două variante: varianta 1 Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră) şi varianta 2 Borş (punct trecere frontieră) - Oradea - Cluj Napoca - Alba Iulia - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră). Culoar suplimentar de la Bucureşti la Constanţa A2.Culoarul 2 începe la Giurgiu (punct trecere frontieră) şi continuă cu Bucureşti - Urziceni - Buzău - Focşani - Bacău - Suceava - Siret (punct trecere frontieră).Culoarul 3 este format din Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Orşova - Drobeta Turnu Severin - Şimian - Maglavit - Calafat (punct trecere frontieră), iar Culoarul 4 se situează între Moraviţa (punct trecere frontieră) - Timişoara - Arad - Oradea - Satu Mare - Halmeu (punct trecere frontieră).Culoarul 5 se întinde între Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Braşov - Târgu Secuiesc - Lepşa - Focşani - Tesila - Tecuci - Bârlad - Huşi - Albiţa (punct trecere frontieră).Culoarul 5 începe de la punctul de trecere a frontierei PCTF Nădlac, precizează autorităţile."Prin stabilirea acestor culoare, se asigură operatorilor de transport un instrument predictibil necesar pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, transportul de marfă, inclusiv de alimente, echipamente medicale, precum şi medicamente, va avea continuitate, protecţie şi siguranţă în starea de urgenţă, pentru limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-COV 2", se spune în comunicatul comun al celor două ministere.Comisia Europeană (CE) a emis luni noi prevederi practice în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menţine circulaţia mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.Pentru a se asigura că lanţurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcţioneze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul reţelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru "culoarele verzi". Punctele de trecere a frontierei pentru ''culoarele verzi" trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor de marfă, indiferent de natura mărfurilor pe care le transportă.Trecerea frontierei, inclusiv toate verificările şi controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute, afirmă Executivul comunitar.
Citește și:
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News
_d378157f11.webp)










