Coșmarul pietonilor din Giurgiu. Trotuarele, acoperite de gheață

gheata pe trotuare
De câteva zile de ger, de atât a fost nevoie pentru ca trotuarele din Giurgiu să se acopere de gheaţă. Grav este că patinoarul improvizat nu a fost curățat nici astăzi, deşi prima zăpadă s-a depus miercuri, 28 noiembrie.
Pe trotuare, câţiva muncitori încearcă să spargă gheaţa cu lopata. În lipsa unor soluţii antiderapante, poleiul se formează din nou în urma lor.Trotuarele acoperite de un strat gros de gheață dau mult de furcă pietonilor. Și pe aleile dintre blocuri nu a intrat nimeni să cureţe. Pietonii fac slalom între maşinile parcate şi porţiunile fără gheaţă. Din păcate, de multe ori, singura cale pe care au putut-o alege pentru a nu aluneca a fost să meargă tot pe şosea.În zonele intens circulate, polițistii au avut grijă ca pietonii să nu cadă de pe carosabil direct în fața mașinilor. Conform legii, trotuarele şi carosabilul sunt în grija administratorului drumului. Administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia, însemnând chiar şi curăţarea de gheaţă. Proprietarii sunt obligaţi, la rândul lor, printr-o hotărâre de Consiliu Local, să asigure curăţarea aleilor de acces spre proprietate. Agenţii economici trebuie și ei să se asigure că zonele de acces sunt curate şi nu sunt un pericol pentru pietoni.În tot acest timp, giurgiuvenii se înghesuie la Urgenţă cu genunchii striviţi şi mâinile rupte. Numai în ultimele zile au fost consultate zeci de persoane.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














