Doi giurgiuveni, cercetați pentru evaziune fiscală cu zahăr

evaziune fiscală cu zahăr
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a două persoane, față de care s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a două persoane, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, care, în cursul anului 2013, au făcut achiziții intracomunitare din Bulgaria, respectiv zahăr, pe care l-au comercializat la societățile comerciale de pe raza județului Argeș și municipiul București.Aceștia au omis evidențierea și înregistrarea în contabilitatea societății toate operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 1.785.147 lei.Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru propuneri de măsuri procedurale, față de unul dintre aceștia, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30.10.2018.În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











