Fermierii giurgiuveni vor putea creşte în gospodării cel mult cinci porci

porci
Proiectul de act normativ privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploatații de suine se află în procedura de dezbatere publică. Astfel, giurgiuvenii vor putea creşte în gospodării cinci porci.
Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de act normativ prin care sunt stabilite tipurile de exploataţii de suine de pe teritorul ţării. Cei interesaţi pot transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la acest ordin.Astfel, într-o fermă de subzistenţă pot fi crescuţi cel mult cinci porci, cu greutatea de minimum 30 de kilograme. Vorbim de o exploataţie non-comercială de suine, pentru consum familial, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrarea animalelor, care îndeplineşte prevederile normelor de biosecuritate, ce poate fi deţinută de persoane fizice neînregistrate la Oficiul Registrului Comerţului.Celelalte tipuri de exploataţii sunt: exploataţie mică de creşterea suinelor, cu un efectiv cuprins între 6-65 de capete porcine, exploataţie medie, cu un efectiv cuprins între 66-130 capete porcine, şi exploataţie mare, cu un efectiv de peste 130 capete porcine.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














