Giurgiu. Bunuri contrafăcute de peste 270.000 lei, confiscate din două autocare

Giurgiu. Bunuri contrafăcute de peste 270.000 lei, confiscate din două autocare
Peste 1.100 de parfumuri, articole vestimentare și încălțăminte tip sport, care prezentau suspiciuni de contrafacere au fost descoperite de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, în calele a două autocare
Peste 1.100 de parfumuri, articole vestimentare și încălțăminte tip sport, care prezentau suspiciuni de contrafacere au fost descoperite de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, în calele a două autocare. Produsele, achiziționate din Turcia, aparțineau unor cetățeni turci, pasageri ai autocarelor.
În perioada 24-25.01.2022, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controale specifice asupra a două autocare, care transportau persoane în regim internațional, pe ruta Turcia - România.
Colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic de culoare neagră, care conţineau 217 articole vestimentare, 60 de perechi de încălțăminte tip sport și 842 de parfumuri, toate inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor cetățeni turci, în vârstă de 25, respectiv 32 de ani, pasageri ai autocarelor. Persoanele în cauză au declarat autorităților faptul că toate aceste bunuri au fost achiziționate din Istanbul pentru a fi comercializate pe teritoriul țării noastre.
Bunurile, în valoare de aproximativ 270.250 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de cei doi pasageri ai mijloacelor de transport, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











