Giurgiu. Ţigări de contrabandă de peste 2,3 milioane de euro, descoperite într-un ansamblu rutier bulgăresc

Giurgiu. Ţigări de contrabandă de peste 2,3 milioane de euro, descoperite într-un ansamblu rutier bulgăresc
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier condus de un cetăţean bulgar, 9.000.000 de țigarete de contrabandă, estimată la o valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro. În cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar faţă de şofer s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Pe 10 iunie, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, recipiente din sticlă, din Bulgaria în Cehia.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 900 de baxuri ce conţineau 9.000.000 de țigarete de contrabandă.
Țigările, în valoare totală de aproximativ 2,3 milioane de euro (11.250.000 de lei) au fost indisponibilizate, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










