Incendiu într-un lan de grâu din Vidra! Au intervenit pompierii de la ISU Colibaşi

Incendiu într-un lan de grâu din Vidra! Au intervenit pompierii de la ISU Colibaşi
Aproximativ cinci ha dintr-un lan de grâu netreierat au ars, ieri după-amiază, în localitatea Vidra.
Aproximativ cinci ha dintr-un lan de grâu netreierat au ars, ieri după-amiază, în localitatea Vidra.
Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta aproape de pădure.
Aceștia au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă, iar pagubele să fie cât mici.
La caz au acționat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului pojmpierii recomandă ă aveţi grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geamul mașinii pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar flăcările se pot extinde la culturile agricole; să nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














