ISRAELUL ȘI HAMAS FAC, SÂMBĂTĂ, UN NOU SCHIMB DE PRIZONIERI

ISRAELUL ȘI HAMAS FAC, SÂMBĂTĂ, UN NOU SCHIMB DE PRIZONIERI
Israelul va elibera 183 de prizonieri palestinieni
Un nou schimb de ostatici şi prizonieri este programat, sâmbătă, între Israel şi gruparea islamistă Hamas.
Militanții palestinieni au anunțat că îi vor elibera pe Eli Sharab (52 de ani), Ohad Ben Ami (56 de ani) şi Or Levy (34 de ani), relatează BBC.
Israelul va elibera 183 de prizonieri palestinieni.
Schimburile fac parte din acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas, care a început pe 19 ianuarie.
Eli Sharabi a fost luat din Kibbutz Beeri împreună cu fratele său, Yossi, care ulterior a murit. Soţia şi cele două fiice au fost ucise în timpul atacului.
Ohad Ben Ami a fost capturat în Kibbutz Beeri, împreună cu soţia sa, Raz. Ea a fost ulterior eliberată de Hamas.
Or Levy a fugit de festivalul Nova împreună cu soţia sa Eynav, când oamenii înarmaţi au atacat evenimentul. El a fost luat ostatic, iar cadavrul lui Eynav a fost găsit într-un adăpost.
18 ostatici au fost eliberaţi începând din 19 ianuarie, de la începutul acordului privind încetarea focului. Statul evreu a lăsat liberi 383 de palestinieni pe care îi reținea în închisorile sale.
Aproximativ 33 de ostatici şi 1.900 de prizonieri urmează să fie predați până la sfârşitul primei etape a acordului dintre Israel şi Hamas. Unii dintre ostaticii israelieni sunt morţi, urmând ca trupurile neînsuflețite să le fie predate familiilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














