Jale pentru crescătorii de miei din județul Giurgiu. Animalele, sacrificate doar la abator

sacrificare-miei1
Crescătorii de ovine din județul Giurgiu care înainte de Paște vor sã vândã miei în piețele din județ sunt obligați să meargã cu ei la abator pentru a-i sacrifica.
De aici, producãtorul obține atât un certificat care atestă faptul cã sacrificarea a fost fãcutã la abator, cât și un certificat sanitar-veterinar care confirmă sãnãtatea animalului și calitatea cãrnii. Sacrificarea în punctele temporare de tăiere, precum piețele, nu va mai fi permisă, anul acesta.În prezent, în județul Giurgiu funcționează un singur abator autorizat la Mihăilești, iar, în aceste condiții, crescãtorii de ovine sunt obligați să transporte animalele la zeci de kilometri, în vederea tãierii.Iar cum transportul costă, dar și abatorizarea, este de așteptat ca sacrificarea și comercializarea să se facă ilegal, chiar în gospodăriile crescătorilor.Condițiile stricte de sacrificare a mieilor revoltă crescătorii de animale.Unii spun ca afacerea nu mai este rentabilă, având
î
n vedere preţurile mari de transport și abatorizare.Autorităţile spun că alinierea la normele europene face ca atât sacrificarea cât şi comercializarea mieilor să fie supusă unor rigori deosebite. Mieii care vor ajunge în galantare trebuie sacrificaţi doar în abatoarele autorizate.Iar prețul pentru sacrificarea unui animal este de 20 de lei, la care se adaugă cheltuielile de transport.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:44 - Nereguli majore la firme din Ilfov care comercializează produse alimentare din import: amenzi usturătoare și marfă pusă sub sechestru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News










