Mesaj simbolic al lui Putin la Beijing. Proverbul chinezesc rostit în fața lui Xi Jinping

Vladimir Putin, Xi Jinping (Profimedia)
Vladimir Putin s-a întâlnit la Beijing cu Xi Jinping, la câteva zile după vizita în China a liderului american Donald Trump. Cei doi lideri au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale și au reiterat susținerea pentru o ordine mondială „multipolară”.
Vizita liderului rus a fost marcată de ceremonia oficială organizată în fața Marii Săli a Poporului din Beijing, unde Xi Jinping l-a primit cu onoruri militare. Cei doi au trecut în revistă garda de onoare, în timp ce fanfara militară a interpretat imnurile de stat.
În timpul întâlnirii, Vladimir Putin i-a adresat și o invitație oficială liderului chinez pentru o viitoare vizită în Rusia.
Ulterior, cei doi șefi de stat au avut discuții atât în format restrâns, dedicate temelor sensibile de pe agenda bilaterală și internațională, cât și împreună cu delegațiile oficiale.
În deschiderea dialogului, liderul de la Kremlin a folosit și un proverb chinezesc pentru a sublinia relația apropiată dintre cele două state.
„Există o expresie în China care spune: «Nu ne-am văzut de o zi, dar parcă au trecut trei toamne». Ne bucurăm sincer să vă revedem”, a afirmat Vladimir Putin în dialogul cu Xi Jinping.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:39 - Jaqueline Cristian continuă forma excelentă. Recompensa uriașă după calificarea în sferturile turneului de la Strasbourg
- 21:05 - Mesaj de la Budapesta pentru România. Peter Magyar vrea o alianță regională mai puternică
- 20:47 - Analiză Daniel Udrescu: Cum CCR a nedreptățit magistrații
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














