Mourinho pune condiții dure pentru Real Madrid: fără intervenții din partea conducerii și control absolut

Jose Mourinho
Jose Mourinho ar putea reveni pe banca lui Real Madrid după mai bine de un deceniu, iar Florentino Perez îl vede drept principala variantă pentru a readuce echipa în topul fotbalului european.
Potrivit presei internaționale, antrenorul portughez nu exclude o întoarcere pe Santiago Bernabeu, însă ar fi transmis deja mai multe condiții clare pentru a accepta oferta madrilenilor.
Conform Goal, Mourinho își dorește control total asupra echipei, de la alegerea formulei de start până la gestionarea vestiarului și administrarea lotului.
Tehnicianul portughez ar fi cerut ca deciziile sportive să îi aparțină exclusiv, fără intervenții din partea conducerii clubului.
Printre solicitările sale se numără și un contract valabil pe două sezoane, dar și posibilitatea de a veni la Madrid alături de propriul staff tehnic.
În plus, Mourinho ar considera necesare schimbări importante în lotul actual al lui Real Madrid. Potrivit sursei citate, până la șapte jucători care nu se potrivesc stilului său de joc ar putea părăsi echipa.
Un alt punct important pentru portughez vizează departamentul medical și pregătirea fizică, în contextul problemelor repetate cauzate de accidentări în ultimele sezoane.
De asemenea, Mourinho și-ar dori să comunice direct doar cu președintele Florentino Perez, fără intermediari din conducerea clubului. Antrenorul ar vrea inclusiv control asupra organizării cantonamentului de vară și a planului de pregătire pentru noul sezon.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News













