Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă

Operațiunea JUPITER 5
Polițiștii și procurorii desfășoară joi una dintre cele mai ample operațiuni împotriva infracționalității, în cadrul acțiunii „JUPITER 5”, fiind puse în executare 272 de mandate de percheziție domiciliară și 102 mandate de aducere la nivel național.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, operațiunea este coordonată împreună cu Inspectoratul General al Poliției Române și cuprinde 65 de acțiuni operative desfășurate simultan în mai multe județe ale țării.
Anchetatorii investighează fapte din domenii diverse ale criminalității, printre care infracțiuni economico-financiare, înșelăciune, fals, delapidare, contrabandă calificată, comercializarea produselor contrafăcute, furt calificat, camătă, încălcarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni privind gestionarea deșeurilor, infracțiuni silvice și fapte care vizează protecția animalelor.
Scopul acțiunilor este administrarea probelor, documentarea activităților infracționale, identificarea persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale necesare. Totodată, autoritățile urmăresc recuperarea prejudiciilor și identificarea bunurilor obținute în mod ilegal.
Conform datelor comunicate de Ministerul Public, prejudiciul estimat în dosarele în care acesta a fost deja calculat depășește 31,2 milioane de lei. Procurorii analizează instituirea unor măsuri asigurătorii pentru recuperarea pagubelor și confiscarea bunurilor provenite din activități infracționale.
Reprezentanții Ministerului Public precizează că operațiunea „JUPITER” reprezintă un mecanism de intervenție coordonată la nivel național, prin care procurorii și polițiștii acționează simultan în cauze complexe pentru combaterea fenomenului infracțional și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
- 07:58 - Sentință în dosarul 10 August. Tribunalul Militar ar putea decide pedepsele pentru foștii șefi ai Jandarmeriei
- 07:54 - Cod galben de ploi și vijelii joi, 11 iunie. Zonele lovite de grindină și furtuni, până sâmbătă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

























