Percheziții la Giurgiu la evazioniști cu deșeuri feroase

perchezitii
La acest moment, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 27 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul comerţului materialelor feroase şi neferoase.
Din datele şi probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înregistrat, în perioada 2015 – 2017, achiziţii fictive de deşeuri feroase şi neferoase, de la societăţi clonate şi cu comportament fiscal neadecvat, de tip „fantomă”.Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 2.500.000 de lei, iar suma totală supusă procesului de spălare a banilor este de aproximativ 18.000.000 de lei.Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 5.Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și:
- 10:44 - Nereguli majore la firme din Ilfov care comercializează produse alimentare din import: amenzi usturătoare și marfă pusă sub sechestru
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











