Peste 49 de tone deşeuri de pilitură de oţel, oprite la PTF Giurgiu

Peste 49 de tone deşeuri de pilitură de oţel, oprite la PTF Giurgiu
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, nereguli privind transferul a peste 49 de tone deşeuri de pilitură de oţel. Deşeurile urmau să ajungă în România însă au fost returnate societăţii expeditoare.
În data de 31.10.2022, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două mijloace de transport conduse de doi cetățeni bulgari, în vârstă de 39 respectiv 55 de ani.
Şoferii transportau, conform documentelor prezentate, deşeuri de pilitură de oțel, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.
Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea totală de 49.340 kilograme deșeuri de pilitură de oțel.
Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că ambele transporturi nu erau înregistrate în Registrul ROAFM- Registrul de înregistrare a deşeurilor introduse în România, în scopul valorificării.
În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 14:09 - Când sărbătorim Paștele în 2027 și în următorii ani
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











