PLICURILE SUSPECTE PRIMITE DE UNELE INSTITUȚII PUBLICE NU CONȚINEAU SUBSTANȚE PERICULOASE

PLICURILE SUSPECTE PRIMITE DE UNELE INSTITUȚII PUBLICE NU CONȚINEAU SUBSTANȚE PERICULOASE
Pentru moment, nu a fost identificat expeditorul
Potrivit Poliției Capitalei, nu s-au identificat substanţe chimice, biologice, radiologice sau explozive care să prezinte un risc pentru siguranţa persoanelor sau a mediului înconjurător.
Autoritățile anunță că plicurile suspecte primite, marți, de Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Avocatul Poporului nu conţineau substanţe periculoase.
”La data de 1 aprilie 2025, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi cu privire la primirea, prin poştă, a unor plicuri conţinând o substanţă alb-rozalie, în cadrul a patru instituţii publice. În urma unei examinări preliminare efectuate de specialişti, nu s-au identificat substanţe chimice, biologice, radiologice sau explozive care să prezinte un risc pentru siguranţa persoanelor sau a mediului înconjurător”, a precizat, miercuri, Poliţia Capitalei.
Pentru moment, nu a fost identificat expeditorul.
După descoperirea plicurilor, autoritățile au intrat în alertă și au început verificările.
Ancheta a fost preluată de Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului competent, pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a circumstanţelor evenimentului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Tânără de 18 ani, moartă într-un accident. Mașina condusă de o șoferiță începătoare s-a izbit de copaci
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News












