Prețul gigacaloriei în municipiul Giurgiu rămâne la fel ca în sezonul trecut

Preţul gigacaloriei la Giurgiu
Consilierii locali s-au întrunit, astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost supuse atenției două proiecte de hotărâre, acestea fiind suplimentate cu alte două puncte.
Primul proiect de hotărâre a vizat aprobarea prețului local de facturare al energiei termice livrată populației municipiului Giurgiu, prin sistem centralizat, în scopul preparării apei calde pentru sezonul de încălzire 16 octombrie 2019-15 aprilie 2020. Astfel, prețul gigacaloriei rămâne la fel ca cel de anul trecut, în valoare de 208,18 lei:"Este obligatoriu să aprobăm prețul de referință și subvenția. Faptul că GEP, operatorul economic a intrat în faliment ne-a forțat să înființăm o nouă societate. În acest moment nu se poate stabili nici un preț de referință ca să putem merge cu el la ANRE pentru că nu avem nici o factură și astfel nu putem întocmi o notă de fundamentare decât după prima lună de consum. Până la sfârșitul lunii noiembrie vom avea stabilit un preț de referință. Noi acum aprobăm un preț de principiu, iar atunci când vom avea facturi o să aprobăm și prețul final", a explicat primarul Nicolae Barbu.Cel de-al doilea proiect de hotărâre a vizat aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2019, iar unul dintre cele două puncte suplimentare aprobate de consilieri a vizat aprobarea sumei de aproximativ 147 de mii lei în vederea achiziționării cadourilor de Crăciun pentru preșcolari și elevi.Toate proiectele de hotărâre au fost aprobate cu unanimitate de voturi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














