S-a încheiat verificarea celor 2.025 de baraje din categoriile C și D

S-a încheiat verificarea celor 2.025 de baraje din categoriile C și D
Specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) și ai Administrațiilor Bazinale de Apă
Specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) și ai Administrațiilor Bazinale de Apă (ABA) au încheiat verificarea celor 2.025 de baraje de tip C și D, conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) de la începutul lunii.
Verificările, care s-au întins pe durata întregii luni octombrie, au avut în vedere siguranța în exploatare, respectarea programelor de expertizare, inspecțiilor tehnice sau altor verificări, respectarea avizelor și autorizațiilor deținute de administratori, starea tehnică, existența personalului de exploatare, asigurarea sistemului informațional de comunicații.
Rezultatele verificărilor trebuie centralizate, iar raportul final cu situația constatată pe tren trebuie transmisă, până la 25 noiembrie, Departamentului pentru Situații de Urgență, care îl va prezenta CNSU.
Conform legislaţiei în vigoare, barajele se încadrează în patru categorii de importanţă: A – baraj de importanţă excepţională, B – baraj de importanţă deosebită, C – baraj de importanţă normală şi D – baraj de importanţă redusă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:45 - Românul care a urcat Everestul la 75 de ani
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














