Actualitate· 2 min citire

Țigări de contrabandă, descoperite într-un microbuz, la PTF Giurgiu

11 feb. 2022, 11:19
Actualizat: 11 feb. 2022, 11:19
Țigări de contrabandă, descoperite într-un microbuz, la PTF Giurgiu

Țigări de contrabandă, descoperite într-un microbuz, la PTF Giurgiu

Articol scris de Petcu Marcela

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, cantitatea de 650 de pachete cu ţigarete, nedeclarate și  ascunse în capitonajul mijlocului de transport. Bunurile, estimate la o valoare de 15.000 lei, au fost ridicate de către autorități în vederea continuării cercetărilor.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui microbuz.

În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit, ocazie cu care, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de  13.000 de țigarete, nedeclarate și ascunse în capitonajul microbuzului.

Produsele aparțineau unui pasager, cetățean bulgar, în vârstă de 22 de ani. Tânărul în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență pentru aceste bunuri.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 15.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu,  fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Sursa: Realitatea de Giurgiu

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate