Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște

Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte
În Sfânta zi de Paște, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții pentru a avea prosperitate, noroc și sănătate întregul an.
În Sfânta zi de Paște, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții pentru a avea prosperitate, noroc și sănătate întregul an.
Sărbătoarea Paștelui este însoțită de numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții, unele moștenite din generație în generație.
Învierea Domnului este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiționale, este motiv de bucurie și de optimism.
Potrivit unei tradiții creștine, cei care părăseasc această lume în Sfânta zi de Paște, se duc direct în Rai.
O altă tradiție mai spune că porțile Raiului sunt deschise în această zi, și, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaților se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.
În noaptea de Înviere, credincioșii ortodocși merg la biserică, să ia lumină și să cânte Învierea Domnului.
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Paște
Se spune că de Paște este bine ca oamenii să fie îmbrăcați cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.
Se spune că masa de Paște trebuie să se începă cu consumul unui ou, existând credința că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, dar și pește – pentru a fi sprinten precum acesta.
O altă tradiție arată că dacă în ziua de Paști prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.
În afara acestora există tradiții și obiceiuri particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunități.
Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopții, credincioșii obișnuiesc să însoțească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele.
Tot în ziua de Paște, pentru a alunga secetă se aruncă mac în râu. Zahărul sfințit este element tămăduitor pentru vitele bolnave, ceapa și usturoiul au rol de protecție împotriva insectelor, făina se presară pe câmp pentru ca rodul grâului să fie cel așteptat.
De Paște, fetele nemăritate să meargă la biserică și să spele clopotnița cu apă neîncepută, iar dimineața trebuie să se spele cu aceasta pe față existând credința că astfel vor fi curtate de băieții „de însurat” din localitate.
În unele zone din Moldova există tradiția ca în dimineața Învierii, preotul să meargă el pe la casele oamenilor – așezați în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinți coșul cu bucatele pascale.
În zona Bihorului, există o tradiție care arată că oul împodobit de Paște prevestește norocul: dacă după 40 de zile acesta nu se strică, atunci persoana va fi norocoasă.
Ce să nu faci sub nicio formă în ziua de Paște
De asemenea, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolență, ghinion sau recolte slabe.
În ziua de Paști se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, iar pasca sau anafura sunt considerate tămăduitoare dacă se păstrează peste an bucățele din acestea.
La fel ca de Revelion, pragul casei nu trebuie trecut de o femeie, ci de un bărbat.
O altă tradiție veche spune că nu este indicat ca toată familia să mănânce din ouă diferite, ci doar din primul ciocnit pentru a fi veșnic împreună.
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News


























