Social· 2 min citire

Giurgiu. Mai mulți cetățeni străini, cercetați pentru introducerea în țară de bunuri contrafăcute

Giurgiu. Mai mulţi cetăţeni străini, cercetaţi pentru introducerea în ţară de bunuri contrafăcute

Giurgiu. Mai mulţi cetăţeni străini, cercetaţi pentru introducerea în ţară de bunuri contrafăcute

Scris de Petcu Marcela Publicat: 11 mai 2023, 11:26

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor mijloace de transport, peste 2.600 de bunuri contrafăcute care purtau însemnele unor firme consacrate și prezentau suspiciuni de contrafacere.

În perioada 10-11.05.2023, la diferite intervale de timp, pe sensul de intrare, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au oprit pentru control, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, aceștia au descoperit în șase autocare, o autoutilitară și un autocamion, aproximativ 775 articole vestimentare, 1.613 articole de parfumerie, 24 articole de marochinărie și 209 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bunurile descoperite aparțin unor cetățeni turci, precum și unui cetățean georgian, cu vârste cuprinse între 19 și 67 de ani. Persoanele în cauză nu dețineau documente de proveniență pentru produsele menționate anterior.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ  283.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, față de persoanele mai sus-menționate se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.


Sursa: Realitatea de Giurgiu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Social