Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit 90 de comprimate și 40 fiole care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, pe care un cetățen bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfășurat acțiuni specifice, în urma cărora au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport, printre care și un autocamion care transporta colete, în regim de curierat, din Bulgaria pentru România.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, mai multe cutii ce conțineau 90 de comprimate și 40 fiole, ce aveau ca substanțe active Somatropin şi Testosteron, acestea aflându-se pe lista substanțelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008.
La cercetări, șoferul a declarat că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transporta coletele şi nu avea cunoștință despre conținutul acestora.
În cauză, conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reținerii produselor farmaceutice, în valoare de 5.000 lei, iar cetățeanul bulgar au fost sancționați contravențional.