Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 824 articole pirotehnice, în valoare de 2.800 lei, pe care un cetăţean român încercat să le introducă în țară fără a deține autorizațiile necesare.

Pe 15 decembrie, în jurul orei 11.50, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism marca Volkwagen, înmatriculat în România,  cetățeanul român T.B.M., în vârstă de 34 de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră s-au descoperit pe bancheta din spate și  în portbagajul autoturismului mai multe pungi de culoare neagră ce conțineau cantitatea totală de 824 articole pirotehnice.

Faţă de cele constatate,persoana în cauză a declarat că articolele pirotehnice îi aparțin, le-a cumpărat din localitatea Ruse, în schimbul sumei de 2.800 lei, urma să le utilizeze de sărbători și nu avea cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.

Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată de către lucrători din cadrul S.A.E.S.P.- I.P.J. Giurgiu, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive.

 

Articolul precedentBădălău i-a dat în judecată pe polițiștii care l-au amendat pentru că nu a ținut, conform legii, pistolul furat de hoți
Articolul următorAutoutilitară, căutată de autorităţile din Suedia, descoperită la Vama Giurgiu