Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vedea au organizat și desfășurat, pe 12 decembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ce aduc atingere prevederilor Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Cu această ocazie, în urma unui control de rutină în trafic, a fost identificat un cetățean bulgar care deținea, fără drept, mai multe tipuri de articole pirotehnice.

În urma controlului amănunțit al autoturismului, au fost identificate 4 baterii de  artificii cu 36 de focuri, precum și 488 bucăți  petarde.

Referitor la produsele identificate acesta a precizat că le-a achiziționat în cursul aceleiași zile din orașul Ruse – Bulgaria nefiind autorizat pentru astfel de operațiuni. În urma celor constatate, articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Totodată, pe 13 decembrie a.c., la ora 09.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Giurgiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Vedea, care circula pe D.N. 5C, pe raza comunei Vedea.

Astfel, s-a procedat la verificarea autoturismului, ocazie cu care au fost identificate 20 de articole pirotehnice.

Tânărul în cauză a declarat faptul că a achiziționat articolele pirotehnice în aceeași zi din municipiul Giurgiu, pentru a le folosi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

      

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 decembrie: 3.252 de cazuri noi și 109 decese
Articolul următorCare este prețul unui post de parlamentar. Dezvăluirile fostului deputat Cristian Rizea