În această dimineaţă, în jurul orei 3:45, polițiștii Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat, în trafic, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Cărămidarii Vechi, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Având în vedere faptul că tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări  sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.    

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPrimăriile vor primi bani pentru subvenționarea energiei termice
Articolul următorVești bune din Rusia! Oficial: Vrem să ajungem la pace cât mai curând