Miercuri, 11 decembrie, pe D.J. 505, în localitatea Izvoarele, județul Giurgiu, un tânăr de 22 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile, ulterior părăsind locul accidentului.
În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, o tânără de 14 ani, din municipiul București, pasager în autoturism, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul în cauză nu poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest Drager, acesta a indicat o valoare de 0.14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.