Un tânăr din Giurgiu este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând autovehiculul pe drumurile publice din municipiul Giurgiu sub influența alcoolului dar și a substanțelor psihoactive.
Bărbatul de 36 de ani a fost descoperit miercuri, în jurul orei 22.35, de către polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Giurgiu, prezentând halenă alcoolică și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,28 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Fiind condus, la cererea sa, la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorului auto i-a fost efectuat și testul toxicologic în vederea stabilirii prezentei în organism a substanțelor psihoactive, în urma testelor preliminarii fiind semnalată prezența tetra-hidro-canabinolului (THC)
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.