Un tânăr de 29 de ani din județul Giurgiu se zbate între viață și moarte după ce s-a electrocutat miercuri, în localitatea maramureșeană Dănești, în timp ce executa lucrări de mentenanță la rețeaua electrică.

Polițiștii Postului de Poliție Șișești au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în localitatea Dănești s-ar fi electrocutat o persoană.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat de 29 ani din județul Giurgiu, angajat la o societate comercială, care  în timp ce executa lucrări de mentenanță, s-a electrocutat.

Barbatul de 29 ani a rămas inconștient, atârnat în centura de siguranță cu care era legat de stâlp.

Până la sosirea echipajului de poliție, victima a fost coborâtă la sol de către colegii lui. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital în stare de conștiență, în vederea efectuării de investigații suplimentare.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentPercheziții în București, Ilfov și Giurgiu la persoane bănuite de falsificare de valori străine, înșelăciune și tăinuire
Articolul următorTânăr condamnat pentru furt, prins de polițiști și depus în penitenciar