Pe 31 august a.c., la ora 7.00, o tânără din municipiul Giurgiu a sesizat Poliția Municipiului Giurgiu despre faptul că prietenul său a fost agresat și luat cu forța, de către un bărbat.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 20 de ani, ar fi fost agresat fizic de către un alt tânăr, de 24 de ani, ambii din municipiul Giurgiu, pe motiv că ar fi refuzat să consume băuturi alcoolice.

După ce l-ar fi lovit, tânărul de 24 de ani ar fi încercat să îl scoată din apartament.

Victima a apelat la sprijinul unor vecini, respectiv un bărbat și o femeie, însă și aceștia ar fi fost agresați fizic de către tânărul de 24 de ani.

La data de 1 septembrie a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi sa fie prezentat procurorului de caz, cu propuneri procedurale.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentNoi avertizări meteo de ploi abundente! COD PORTOCALIU și COD GALBEN în toată țara! ALERTĂ COD ROȘU în 3 județe
Articolul următorGiurgiu. Două persoane rănite după ce o cisternă a intrat în coliziune cu un autoturism