Un tânăr de 20 de ani din Giurgiu este cercetat penal, după ce a fost prins de poliţişti conducând fără permis pe Valea Prahovei, în oraşul Azuga. Acesta ar fi încercat iniţial să scape de poliţiştii rutieri şi să se ascundă în curtea unei clădiri abandonate.
Poliţiştii de pe Valea Prahovei au încercat să-l oprească în trafic vineri seară, în jurul orei 19.00, anunţă reprezentanţii IPJ Prahova.
„Seara trecută, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Azuga în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Independenței, din stațiune. La semnalul polițiștilor, conducătorul autoturismului a redus viteza, însă nu a oprit, intrând în curtea unei clădiri dezafectate. La scurt timp, conducătorul auto a fost depistat, și identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Giurgiu”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Sursa: Realitatea de Prahova