Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unei acţiuni specifice, 940 pachete cu țigări, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară, disimulate printre bagaje, în spaţiul roţii de rezervă şi în portbagajul unui autoturism.

În data de 29 ianuarie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat o acțiune specifică pe linia combaterii traficului cu produse din tutun.

Astfel, a fost selectat pentru control un autoturism condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 37 de ani. Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în spațiul destinat roții de rezervă și în portbagaj, disimulate printre bagajele personale, 940 pachete cu țigări.

La cercetări, bărbatul a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și urma să le transporte în Franța pentru a le oferi cadou prietenilor.

Ţigările, în valoare de 18.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

Articolul precedentGripa închide școli. Un liceu din Giurgiu anunță că își suspendă cursurile pentru o zi
Articolul următorCondiţiile pentru a primi ajutoare de la Uniunea Europeană