272 de candidaţi din județul Giurgiu participă astăzi la proba scrisă în cadrul examenului de Titularizare 2018. Primele rezultate vor fi cunoscute în 17 iulie. În judeţ sunt disponibile 1.476 de posturi, din care 46 titularizabile, adică pe perioadă nedeterminată, 128 sunt la suplinire, iar restul  reprezintă frațiuni de catedre, potrivit datelor IŞJ Giurgiu.

Examenul de miercuri s-a desfășurat la Giurgiu, în Centrul de concurs de la Colegiul Național Ion Maiorescu.

Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.

Concursul constă în probă practică şi/ sau inspecţie specială la clasă şi proba scrisă. Candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/ catedre vacante/ rezervate în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, clase/grupe cu deficienţi de vedere, precum şi ocuparea de catedre vacante/rezervate de informatică, de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, posturi didactice/catedre vacante/rezervate din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e).

Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.

 

Articolul precedentToți cei 12 copii și antrenorul lor, scoși cu succes din peștera inundată, după 17 zile
Articolul următorCoadă de tiruri de peste șapte kilometri la frontiera Giurgiu-Ruse