Trei autoturisme și bunurile care se aflau în garaj, dar și într-o anexă au ars, ieri după-amiază, în localitatea Mirău din comuna Stoenești. Când au văzut flăcările, proprietarii au cerut ajutor, însă incendiul era violent.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat garajul și anexa, arderea fiind întreținută de vânt. Din păcate, nu au mai putut fi salvate cele trei autoturisme și nici bunurile depozitate în garaj și în anexă (două mașini de cusut, două mașini de tuns iarba, o mașină de spălat, centrala termică, 1000 kg de porumb, electronice etc.).
Incendiul a fost stins în aproximativ două ore și, cel mai probabil, a fost provocat de un scurtcircuit.
Sursa: Realitatea de Giurgiu