Această deviză a fost confirmată inclusiv în cursul zilei de ieri, când un apel disperat la 112 anunța intenția unui bărbat aflat în scaun cu rotile de a-și pune capăt zilelor aruncându-se în apa râului Argeș din zona barajului Mihăilești de pe raza județului Giurgiu.

Imagine
La fața locului s-au deplasat de urgență colegii noștri, Cristina, Ionuț și Mihai din cadrul Poliției Orașului Mihăilești care au constatat că pe mal se afla doar un cărucior cu rotile, iar în apa râului un bărbat se zbătea intre viață și moarte.
 
Ionuț nu a stat pe gânduri și a intrat imediat după bărbatul în cauză, punându-și în pericol viața, iar cu ajutorul Cristinei și al lui Mihai au reușit să-l aducă la mal unde le-a povestit celor 3 polițiști ca a recurs la gestul său din cauza unor neînțelegeri avute cu partenera sa de viață.
 
Ulterior acesta a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
 
Datorită intervenției colegilor noștri, bărbatul nu a reușit să-și ducă la îndeplinire gestul, la acest moment aflându-se în afara oricărui pericol.
 
Îi felicităm cu acestă ocazie pe cei 3 polițiști pentru curajul și devotamentul de care au dat dovadă și avem încredere că modul în care au acționat, contribuind la salvarea unei vieți aflate în pericol iminent, nu va trece neobservat de către conducerea IPJ Giurgiu și îi va recompensa pe măsură.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Proiectil găsit într-o livadă, la Frasinu
Articolul următorASF și FGA, căpușate politic! 800 de posturi ocupate de rudele, prietenii și relațiile puternicilor zilei