Toate căile de acces către oraşul ucrainean Cernihiv au fost minate, pentru a împiedica forțele de ocupație ruse să intre. Populaţia a fost avertizată să rămână în locuinţe sau adăposturi.

Anunţul a fost transmis de şeful Administraţiei Militare de Stat a oraşului Cernihiv, Vyacheslav Chaus, citat de publicaţia Gazeta.ua. „Minat – înseamnă că există mine și le poți arunca în aer. Cernihivul este gata să se apere. Nu te pune în pericol pe tine și pe cei dragi. Stai acasă sau în adăposturi”, a scris Chaus (în foto).

Potrivit acestuia, unii oficiali din Cernihiv au început deja să primească apeluri de la ocupanţii ruşi, care ar fi pretins că sunt reprezentanţi ai Forţelor Armate Ucrainene şi ar fi solicitat sprijin local pentru diverse intervenţii, precum oferirea de coordonate, ajutoarea la construirea unui ponton sau ajutor cu echipamente. „Facem un apel la șefii de întreprinderi, instituții, organizații. Efectuăm comenzi și sarcini exclusiv din surse dovedite”, a îndemnat Chaus.

Regiunea Cernihiv, situată în nordul Ucrainei, a fost atacată de forţe venite din Rusia şi Belarus, potrivit autorităţilor locale. Câteva imagini de aici au devenit virale, după ce localnicii au format un lanţ uman în faţa vehiculelor militare ruse, iar primarul localităţii a anunţat la scurt timp că le va oferi recompense civililor care au ajutat la apărarea oraşului.

Articolul precedentUcrainenii care vor să muncească în România nu au nevoie de aviz de angajare timp de 9 luni. Anunțul ANOFM
Articolul următorTabere temporare de cazare pentru refugiaţi, în judeţul Giurgiu