Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 11:38, pe DN 6, la Schitu, în zona Dealul Turcului (sens de mers spre București).
În accident a fost implicat un sigur autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, două persoane au rămas blocate în autoturism.a fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotat cu modul de descarcerare, o autospecială de prima intervenție și comanda, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acestora, fiind vorba despre o femeie de 68 de ani, care a fost găsită în stare de semiconștiență, cu politraumatisme și un bărbat conștient (conducător auto), stabil hemodinamic și respirator, în vârstă de 68 de ani.
Potrivit IPJ Giurgiu, accieentul a avut loc pe raza localității Stâlpu, acesta fiind produs de un bărbat de 68 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, că urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum.