La data de 12 februarie a.c., ora 14.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Bolintin Vale, trei agenți de poliție din cadrul Poliției orașului Bolintin Vale, au observat pe strada Republicii, un bărbat care se prăbușea la pământ.

În acel moment, agenții de poliție au intervenit cu promptitudine și au observat că bărbatul se afla în stare de inconștiență, fără a prezenta funcția respiratorie, fapt pentru care unul dintre polițiști a procedat la acordarea primului ajutor respectiv, eliberarea căilor respiratorii, după care a demarat procedura de resuscitare cardio-pulmonară până când bărbatul și-a revenit.

După ce au procedat la așezarea bărbatului în poziția laterală de siguranță, au luat măsuri de îndepărtare a curioșilor facilitând intervenția promptă a ambulanței pe care au solicitat-o la fața locului.

După sosirea echipajului de ambulanță, bărbatul în cauză a devenit brusc recalcitrant manifestând opoziție fizică la aplicarea procedurilor medicale, fapt pentru care, agenții de poliție au acordat sprijin acestora pentru realizarea intervenției medicale și transportarea acestuia la o unitate spitalicească.

În urma îngrijirilor medicale primite, bărbatul se află în afara oricărui pericol.

Articolul precedentGrup infracțional organizat pe ruta România-Franța. Au atacat compania feroviară franceză. Percheziții la Giurgiu și în încă patru județe
Articolul următorAdolescentă dispărută dintr-o casă de tip familial din Giurgiu