Potrivit IPJ Giurgiu, în data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mișcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o locomotivă izolată, având direcția de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100.
În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Sursa: Realitatea de Giurgiu