Începând de astăzi, în localitățile Budeni și Comana, se acționează pentru uciderea preventivă a efectivelor de porci din gospodăriile populaţiei.
Circa 500 de suine vor fi omorâte, începând de astăzi, în localitățile Budeni și Comana. În timpul care a trecut de la apariţia primelor focare, mulţi dintre localnicii din cele două localități au sacrificat pentru consum din porcii pe care îi deţin, considerând că sunt sănătoşi şi oricum virusul nu se transmite la om.
Aceasta este o gravă abatere de la măsurile de combatere a bolii, pentru că virusul poate fi în stare de incubaţie şi rezistă la orice preparare termică.
În comuna Comana, sunt cinci focare de pestă porcină africană, ultimele două fiind confirmate acum câteva zile.
Având în vedere că în această comună din județul Giurgiu se află o rezervație naturală, primăria a solicitat avizul Parcului Natural Comana pentru amplasarea gropilor în care vor fi îngropați porcii uciși preventiv.
Astfel că s-a stabilit ca groapa să fie amplasată la marginea localității Budeni.
Până la finalizarea operațiunii de ucidere preventivă a efectivelor de porci din gospodăriile populaţiei, în Comana vor fi păstrate filtrele rutiere și dezinfectante.