Astăzi s-a dat startul la vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, în România.

 
Pentru imunizarea lor va fi foloist serul Pfizer-BioNTech, care a primit autorizarea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) în luna noiembrie a anului trecut. Conform autorităților române, primele doze de uz pediatric au sosit în țară marți. Imunizarea copiilor se va face în centre dedicate.

Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea a precizat că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali.

Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatric

Condițiile pentru vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani

-sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare;

-schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze
se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;

-dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

 

Articolul precedentExplozie uriașă de infectări COVID-19. Peste 34.000 de cazuri
Articolul următorVIDEO Fostul șef al Armatei SUA din Europa: cum va fi afectată România în eventualitatea unui CONFLICT la graniță