Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, împreună cu jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, precum și ai instituțiilor cu atribuții de control au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, de vineri și până sâmbătă, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. 
 
La activităţi au participat peste 130 de forţe de ordine, fiind verificate peste 60 de societăți comerciale, precum şi peste 200 de mijloace de transport persoane și totodată legitimate peste 480 de persoane.
 
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, dispuse în această perioadă.
 
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.
 
*_Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri._*

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAutoritățile iau în calcul mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii virusului
Articolul următor3.855 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 73 de decese