Guvernul a stabilit ca 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020 să fie zile libere pentru salariații din sectorul public, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală (prima şi a doua zi de Crăciun, respectiv 1 și 2 ianuarie) și perioadele de repaus săptămânal.

Zilele libere vor fi recuperate în instituţiile publice și autoritățile publice prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, până la data de 31 ianuarie 2020, potrivit planificărilor stabilite.

Dispozițiile din actul normativ adoptat de Guvern nu se aplică pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii magistraților şi altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele de 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020 şi nici participanţilor în aceste procese.

De asemenea, în cele două zile declarate nelucrătoare, prin Ministerul Finanţelor Publice se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi, iar personalul din cadrul unităților Trezoreriei Statului poate desfăşura activităţi pentru încheierea exerciţiului bugetar al anului 2019.

Articolul precedentMinisterul Finanțelor a actualizat accizele la carburanți cu creșterea prețurilor de consum
Articolul următorPercheziții la persoane suspectate de deținerea unor țigarete de contrabandă și articole pirotehnice