Duminică, 31 mai, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 43.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 17.600 mijloace de transport (dintre care 9.700 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 25.900 persoane cu 9.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 17.100 persoane cu 7.900 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 29.500 de persoane şi 10.900 de mijloace de transport (4.600 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 20.000 de persoane cu 6.500 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 9.690 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 4.230 (din care 1.758 pe jos), P.T.F. Borş – 2.484, P.T.F. Nădlac II – 1.634, P.T.F. Petea – 1.100, P.T.F. Vărşand – 52 etc.
Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.
Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: 63 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 97.600 lei;valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.000 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale.