Peste 600 de firme giurgiuvene aşteaptă să afle dacă vor primi bani de la stat, prin programul Start-up Nation 2018. Înscrierile pentru banii guvernamentali s-au încheiat, nu mai puţin de 636 de antreprenori giurgiuveni depunând un plan de afaceri, în speranţa că vor prinde cei 200 de mii de lei nerambursabili. Anul trecut, din Giurgiu au fost depuse doar 133 de proiecte.

Pot beneficia de prevederile programului Start Up Nation societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului.
Pentru a participa la program, societăţile au trebuit să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi se obligă să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului. În total, în întreaga țară, au fost depuse peste 33.500 dosare și vor fi alese 13.000 de proiecte.
Cele mai multe proiecte înscrise în programul Start-up Nation 2018 sunt înregistrate în judeţul Timiş – 2.014 planuri de afaceri, Bihor – 1.753 proiecte şi Prahova – 1.673 proiecte. La polul opus, cele mai puţine proiecte au fost înscrise în judeţele Covasna – 171, Ilfov – 207 şi Cluj – 240.

Articolul precedentCe amendă riscă șoferii care vorbesc la telefon în trafic
Articolul următorTânăr din Giurgiu, reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc