Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Comana au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în flagrant delict, în localitatea Vărăști, județul Giurgiu, un autoturism, condus de către un tânăr, de 26 de ani, din localitatea Talpa, județul Teleorman, fiind descoperiți în interiorul acestuia 5 câini din rasa ogar.
 
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care au verificat autoturismul cu care bărbatul și alte 3 persoane se deplasau, în interiorul acestuia fiind descoperite 3 exemplare din specia iepure de câmp și 2 proiectoare.
 
Bunurile descoperite au fost ridicate de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor, iar câinii din rasa ogar, împreună cu autoturismul au fost indisponibilizați.
 
În cauză, a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și transportul vânatului dobândit fără drept.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPeste 1 miliard de euro pentru formarea și calificarea tinerilor și șomerilor. Cine poate primi finanțare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET