Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, s-a intoxicat cu fum, în urma unui incendiu ce a avut loc, aseară, în localitatea Radu Vodă. Când și-a văzut casa în flăcări, acesta a încercat să stingă incendiul, dar nu a reușit, iar focul s-a extins rapid. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, la nivelul acoperișului și în interior. 

Paramedicii i-au acordat primul ajutor bărbatului și l-au transportat la spital. 

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 90 mp, două camere de locuit cu mobilierul și bunurile din interior și s-au degradat pereții și tavanele celorlalte încăperi, în suprafață de circa 70 mp.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coșului de fum deteriorat.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentIncendiu cu mari degajări de fum la un container cu vopseluri şi un depozit de vopsitorie din Bolintin Deal
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET