Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care conducea o autoutilitară marca Scania, căutată de autorităţile din Suedia.

În data de 17 decembrie, în jurul orei 5.00, la Punctul de Trecere a Frontierei  Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar M.P., în vârstă de 35 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Scania, fabricată în anul 2000.

În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Suedia.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că a cumpărat autoutilitara din Germania, în schimbul sumei de 5.000 euro şi nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta era căutată de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 60.000de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentSute de materiale pirotehnice, confiscate la Giurgiu
Articolul următorCum se circulă pe drumurile din județul Giurgiu, după ninsoare