Un bărbat din Florești-Stoenești a fost înjunghiat, aseară, în urma unui conflict în trafic cu alte trei persoane. 

Bărbatul a fost transportat la spital, cu mai multe leziuni, ulterior acesta decedând.

Potrivit IPJ Giurgiu, ieri, în jurul orei ora 22.20, Poliția Oraș Bolintin Vale a fost sesizată prin SNUAU 112, de către personalul medical din cadrul unei unități spitalicești din comuna Florești-Stoenesti, cu privire la faptul că a fost adus un bărbat care prezenta leziuni prin înjunghiere, ulterior acesta decedând.
Din primele verificări, s-a stabilit faptul ca, în timp ce bărbatul în cauză, de 32 de ani, din comuna Florești-Stoenești, se deplasa cu autoturismul pe DJ 404, între localitățile Florești și Găiseni, la un moment dat, un alt autoturism în care se aflau 3 persoane, printre care și un bărbat de 38 de ani, i-ar fi blocat calea autoturismului, ar fi coborât din acesta, iar în urma unui conflict spontan, băarbatul de 32 de ani a fost înjunghiat.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Bărbatul de 38 de ani, dar și celelalte două persoane care se aflau cu acesta in autoturism, respectiv doi tineri de 18 și 27 de ani, au fost identificate și conduse pentru audieri.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de omor, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGeorge Simion, copreședintele AUR, vine de la ora 21 la emisiunea Legile Puterii, moderată de Alexandra Păcuraru
Articolul următorCoronavirus 2 februarie: 111 decese şi 2.676 cazuri noi de coronavirus